mardi 12 mars 2013
eu am facut poezia asta: ce bine imi pare!
Pe cand ningea tare, prin februarie si batea vantul si incretea tare apa lacului din fata geamului de la munca.
http://www.youtube.com/watch?v=ClX8aC7N2Ko
Peste zi, colega mea spaniola mi-a adus un paianjen viu, intr-o punga cu gaurele, sa vad despre ce paianjen e vorba. Am vazut si, la sfarsitul orelor de lucru, in drum spre casa, i-am dat drumul pe o ramura de brad. Nu l-am pus pe zapada, asa cum reiese din poezie.
Ce freamat pe apa!
E frig.
Alb si negru.
E fum.
Ce multe stele cad de odata:
Au cazut toate stelele-n drum.
Cerul e singur,
E gros si tacut.
Un paianjen merge pe jos,
Printre stele pierdut.
(eu am facut poezia asta: ce bine imi pare!)
Ce freamat pe apa!
E frig.
Alb si negru.
E fum.
Ce multe stele cad de odata:
Au cazut toate stelele-n drum.
Cerul e singur,
E gros
Si tacut.
Un paianjen merge pe jos,
Printre stele pierdut.
https://www.youtube.com/watch?v=ClX8aC7N2Ko
...
dimanche 20 janvier 2013
pluteste un miros minunat
Afara a nins si e frig.
https://www.youtube.com/watch?
Doru a dezapezit si in fata si in spate.
In casa e cald si bine. In bucatarie pluteste un miros minunat de cartofi copti cu rozmarin. Inca mai sfaraie, in cuptor.
Ma intreb: oare, s-a gandit vreodata vreun om de stiinta sa imortalizeze, precum o fotografie, mirosul?
https://www.youtube.com/watch?
Doru a dezapezit si in fata si in spate.
In casa e cald si bine. In bucatarie pluteste un miros minunat de cartofi copti cu rozmarin. Inca mai sfaraie, in cuptor.
Ma intreb: oare, s-a gandit vreodata vreun om de stiinta sa imortalizeze, precum o fotografie, mirosul?
jeudi 10 janvier 2013
E greu sa gasesti prieteni.
Ma intreb daca e nevoie de prezenta fizica, pt ca o prietenie sa poata fi adevarata.
Sa ne vedem in conditii de suparare (intra- si extra- relatiei noastre de prietenie), in conditii de slabiciune, in conditii de orgoliu prost plasat, in conditii in care suntem somati sa alegem intre prieten si altceva mare si important, intr-un cuvant in conditii dificile. Precum si in conditii optime: multumire de sine si de celalalt, reusita sociala, profesionala, in cuplu samd.
Cred ca toate astea sunt necesare in cadrul unei prietenii adevarate.
Dar daca esti deja prieten cu cineva, in conditii ca cele de mai sus, de ani de zile si apoi survine o despartire de lunga durata sau definitiva? Cum ar fi plecarea unuia dintre cei doi (sau trei, sau patru) in alta tara. Raman mailurile, skype-ul, telefonul, sms-urile... Dar nu mai e prezenta fizica. De fapt, nu as numi-o prezenta fizica ci prezenta integrala. Prezenta integrala nu s-ar mai realiza decat din An in Pasti...Daca s-ar mai realiza. Si atunci, ce ar fi? Ar mai fi prietenie?
Hm, ce chestie! In mintea mea, prietenia e altceva decat ceea ce spune DEX-ul ca este ea:
PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietiníe s. f.] – Prieten + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
Eu vad altfel prietenia. Pe langa ce spune DEX-ul, mi se pare ca angajarea sau implicarea sunt absolut necesare. DEX-ul nici nu aminteste de asa ceva.
Ma intreb daca e nevoie de prezenta fizica, pt ca o prietenie sa poata fi adevarata.
Sa ne vedem in conditii de suparare (intra- si extra- relatiei noastre de prietenie), in conditii de slabiciune, in conditii de orgoliu prost plasat, in conditii in care suntem somati sa alegem intre prieten si altceva mare si important, intr-un cuvant in conditii dificile. Precum si in conditii optime: multumire de sine si de celalalt, reusita sociala, profesionala, in cuplu samd.
Cred ca toate astea sunt necesare in cadrul unei prietenii adevarate.
Dar daca esti deja prieten cu cineva, in conditii ca cele de mai sus, de ani de zile si apoi survine o despartire de lunga durata sau definitiva? Cum ar fi plecarea unuia dintre cei doi (sau trei, sau patru) in alta tara. Raman mailurile, skype-ul, telefonul, sms-urile... Dar nu mai e prezenta fizica. De fapt, nu as numi-o prezenta fizica ci prezenta integrala. Prezenta integrala nu s-ar mai realiza decat din An in Pasti...Daca s-ar mai realiza. Si atunci, ce ar fi? Ar mai fi prietenie?
Hm, ce chestie! In mintea mea, prietenia e altceva decat ceea ce spune DEX-ul ca este ea:
PRIETENÍE, prietenii, s. f. Sentiment de simpatie, de stimă, de respect, de atașament reciproc care leagă două persoane; legătură care se stabilește între persoane, pe baza acestor sentimente; amiciție, prieteșug. ♦ Atitudine plină de bunăvoință, prietenoasă față de cineva. ♦ Legătură între grupuri sociale, între popoare, între țări bazată pe aspirații, năzuințe, interese comune. [Pr.: pri-e-. – Var.: (reg.) prietiníe s. f.] – Prieten + suf. -ie.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de ana_zecheru | Semnalează o greșeală | Permalink
Eu vad altfel prietenia. Pe langa ce spune DEX-ul, mi se pare ca angajarea sau implicarea sunt absolut necesare. DEX-ul nici nu aminteste de asa ceva.
lundi 24 décembre 2012
Exista o placere in sine in a acumula carti, pe care o resimt si eu. Si, cel putin in ceea ce ma priveste,
este disociata de capacitatea de a le citi pe toate. Am o gramada de carti pe care nu le-am citit inca. Sunt convinsa ca le voi citi, la un moment dat, ca randul fiecareia va veni, negresit. Dar, desi am multe carti necitite, asta nu ma impiedica nicidecum sa mai cumpar carti, din cand in cand. Pt ca nu resimt asta ca si cum as multiplica lucruri pe care le am deja. Fiecare carte nu poate fi dublata decat de ea insasi. A, da, mi s-ar parea ciudat ca cineva sa-si cumpere mai multe exemplare din aceeasi carte :-) Nu mi se pare ca-i totuna cu a avea mai multe interpretari ale vreunui concert. Deloc, deloc. Poate ca de fapt aceasta manie asta este o modalitate de a ne crea iluzia ca avem mai mult timp: cu cat avem mai multe carti necitite, cu atat avem impresia ca avem mai mult timp, devreme ce trebuie sa le citim inainte sa murim sau sa nu mai fim in stare...
Zic si eu asa..
este disociata de capacitatea de a le citi pe toate. Am o gramada de carti pe care nu le-am citit inca. Sunt convinsa ca le voi citi, la un moment dat, ca randul fiecareia va veni, negresit. Dar, desi am multe carti necitite, asta nu ma impiedica nicidecum sa mai cumpar carti, din cand in cand. Pt ca nu resimt asta ca si cum as multiplica lucruri pe care le am deja. Fiecare carte nu poate fi dublata decat de ea insasi. A, da, mi s-ar parea ciudat ca cineva sa-si cumpere mai multe exemplare din aceeasi carte :-) Nu mi se pare ca-i totuna cu a avea mai multe interpretari ale vreunui concert. Deloc, deloc. Poate ca de fapt aceasta manie asta este o modalitate de a ne crea iluzia ca avem mai mult timp: cu cat avem mai multe carti necitite, cu atat avem impresia ca avem mai mult timp, devreme ce trebuie sa le citim inainte sa murim sau sa nu mai fim in stare...
Zic si eu asa..
lundi 17 décembre 2012
Despre limba romana
Am primit de la unchiul meu din Romania un articol despre care nu stiu cine l-a scris (unii spun ca e Plesu, altii ca e Cristian Teodorescu; cred ca cei din urma au dreptate), dar gasesc ca e foarte bine scris. Pentru mine, ca cititor, ASTA conteaza cel mai mult. Cica (intre semnele << si >>):
<<
Mentenanţa limbii române – trecerea de la să-ţi fac şi să-ţi dreg la implementare
Imi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba. În timp, unele rezistă, altele dispar. A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate de sus în jos în Ţările Române. Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul 19 au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic. Rusismele din anii 50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale.
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin? Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate – şi reclamele în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii. Secretarele nu-şi mai spuneau decît manager assistant. Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici dar vioaie. Nici gînd. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, cum cuvinte româneşti cît se poate de utile sînt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române şi cu gramatica ei. Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului. Potrivit lor nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi. Nu mai sîntem hotărîţi să facem ceva, ci sîntem determinaţi. Nu mai realizăm, ci implementăm. Nu ne ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care sîntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesînd la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv. Altfel, cînd ies din rol, îi auzi cu cîte un neaoş şi superior „Să-mi bag …” sau cu concluzia absolută: „Un căcat!”
>>
Ab-so-lut splendid! Multumesc!
Cand vorbesc pe romaneste, am mare grija sa n-o dau pe neologisme - care, in prezenta cuvantului adecvat romanesc preexistent, sunt, de fapt, barbarisme. Sunt situatii in care, dupa mai bine de 20 de ani traiti intr-un mediu francofon, imi vine mai la indemana sa spun cuvantul cutare sau cutare in franceza. Sau expresii: uneori imi vine sa spun: "trebuie sa fac atentie", in loc sa spun "trebuie sa fiu atenta". DAR, dar! Nu, nene, mai bine mai adaug un "àà-àà", sau un "mmm", pauza, imi adun gandurile si spun curat, pe romaneste ce am de spus.
Ce mult m-as bucura ca articolul asta sa aiba ecou!
La noi acasa, nu prindem posturi de TV romanesti - dar nici nu vrem sa prindem. Altfel, am putea si noi, ca multi romani de pe aici, sa ne punem antena din aia mare, rotunda si sa-i prindem si pe romani. Dar, prin vizitele noastre pe la prietenii care-i prind pe romani la TV, de cate ori ni s-a intamplat sa-i auzim pe prezentatorii romani (ceva mai putin la telejurnale, dar si acolo), ni s-a facut parul maciuca de cat de urat ni se pare ca vorbesc: au un accent ciudat fata de ce stiam noi - parca e mai, cum sa spun? mai golanesc, mai mistocar - poate vrea sa exprime degajarea, mai stii? Vorbesc la singular cu mai toti interlocutorii, de parca s-ar trage de sireturi cu toti si-si impaneaza vorba cu tot felul de neo... pardon! barbarisme. O vreme, impreuna cu alti romani de pe aici, dezamagiti din aceleasi pricini, ne gandeam ca asta vine in mod firesc, din trecerea timpului peste o limba ce traieste. Ca NOI suntem cei care am ramas in urma cu limba si cu accentul. Dar, nu! Ne-am dat seama ca rudele noastre ramase acasa si prietenii din tara nu vorbesc ca cei de la TV! Uf, ce bine!
<<
Mentenanţa limbii române – trecerea de la să-ţi fac şi să-ţi dreg la implementare
Imi plac cuvintele străine naturalizate. Mai dezmorţesc limba. În timp, unele rezistă, altele dispar. A ieşit din uz cea mai mare parte a turcismelor şi grecismelor aclimatizate de sus în jos în Ţările Române. Franţuzismele din limbajul administrativ al secolul 19 au rezistat fiindcă era nevoie de ele, ca şi cuvintele nemţeşti din limbajul tehnic. Rusismele din anii 50 ai veacului trecut au avut viaţă scurtă. Nici nu se potriveau cu româna şi aveau şi conotaţii nasoale.
După 1989, cine voia să pară pro-occidental începuse să anvizajeze şi să achieseze. Îl mai ţineţi minte pe Adrian Severin? Au apărut apoi multinaţionalele, ai căror manageri nu ştiau româneşte, românul întors de la burse, care voia să-şi marcheze lingvistic întoarcerea din străinătate – şi reclamele în engleză.
Adjuncţii autohtoni ai şefilor de multinaţionale au început să vorbească o română pigmentată cu feed-back-uri şi locaţii. Secretarele nu-şi mai spuneau decît manager assistant. Mă aşteptam să fie vorba de crize de aclimatizare şi de micile noastre snobisme de cetăţeni ai unei ţări mici dar vioaie. Nici gînd. S-a ajuns la un nou limbaj de lemn, neologistic, întrebuinţat pe la posturi de radio şi de televiziune, cum cuvinte româneşti cît se poate de utile sînt înlocuite prosteşte de persoane care stau prost şi cu vocabularul limbii române şi cu gramatica ei. Tot soiul de absolvenţi şi absolvente de Spiru Haret, cărora li se adaugă politicieni inepţi şi comentatori care par să-şi fi luat doctoratul înainte de a lua notă de trecere la română în liceu se dau în bărcile neologismelor, cu dezinvoltura prostului. Potrivit lor nu mai avem prilejuri, avem doar oportunităţi. Nu mai sîntem hotărîţi să facem ceva, ci sîntem determinaţi. Nu mai realizăm, ci implementăm. Nu ne ducem într-un loc, ci într-o locaţie. Nu mai luăm în considerare, fiindcă anvizajăm. Nu mai consimţim, ci achiesăm. Serviciul de întreţinere a devenit mentenanţă. Ceva care ţi se pare obligatoriu e un must! Nu mai avem speranţe, deoarece am trecut la expectaţiuni. Nu ne mai concentrăm, pentru că ne focusăm. Şi nu mai aşteptăm un răspuns, ci un feed back.
Cu alte cuvinte, deţinem o oportunitate pe care sîntem determinaţi să o implementăm într-o locaţie pe care am anvizajat-o, achiesînd la o mentenanţă care e un must şi asupra căreia ne focusăm cu expectaţiunea unui feed-back pozitiv. Altfel, cînd ies din rol, îi auzi cu cîte un neaoş şi superior „Să-mi bag …” sau cu concluzia absolută: „Un căcat!”
>>
Ab-so-lut splendid! Multumesc!
Cand vorbesc pe romaneste, am mare grija sa n-o dau pe neologisme - care, in prezenta cuvantului adecvat romanesc preexistent, sunt, de fapt, barbarisme. Sunt situatii in care, dupa mai bine de 20 de ani traiti intr-un mediu francofon, imi vine mai la indemana sa spun cuvantul cutare sau cutare in franceza. Sau expresii: uneori imi vine sa spun: "trebuie sa fac atentie", in loc sa spun "trebuie sa fiu atenta". DAR, dar! Nu, nene, mai bine mai adaug un "àà-àà", sau un "mmm", pauza, imi adun gandurile si spun curat, pe romaneste ce am de spus.
Ce mult m-as bucura ca articolul asta sa aiba ecou!
La noi acasa, nu prindem posturi de TV romanesti - dar nici nu vrem sa prindem. Altfel, am putea si noi, ca multi romani de pe aici, sa ne punem antena din aia mare, rotunda si sa-i prindem si pe romani. Dar, prin vizitele noastre pe la prietenii care-i prind pe romani la TV, de cate ori ni s-a intamplat sa-i auzim pe prezentatorii romani (ceva mai putin la telejurnale, dar si acolo), ni s-a facut parul maciuca de cat de urat ni se pare ca vorbesc: au un accent ciudat fata de ce stiam noi - parca e mai, cum sa spun? mai golanesc, mai mistocar - poate vrea sa exprime degajarea, mai stii? Vorbesc la singular cu mai toti interlocutorii, de parca s-ar trage de sireturi cu toti si-si impaneaza vorba cu tot felul de neo... pardon! barbarisme. O vreme, impreuna cu alti romani de pe aici, dezamagiti din aceleasi pricini, ne gandeam ca asta vine in mod firesc, din trecerea timpului peste o limba ce traieste. Ca NOI suntem cei care am ramas in urma cu limba si cu accentul. Dar, nu! Ne-am dat seama ca rudele noastre ramase acasa si prietenii din tara nu vorbesc ca cei de la TV! Uf, ce bine!
like tears in rain
http://www.youtube.com/watch?v=ZTzA_xesrL8
"I've seen things you people wouldn't believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I watched c-beams glitter in the dark near the Tannhäuser Gate. All those moments will be lost in time, like tears in rain."
(Blade Runner)
"I've seen things you people wouldn't believe. Attack ships on fire off the shoulder of Orion. I watched c-beams glitter in the dark near the Tannhäuser Gate. All those moments will be lost in time, like tears in rain."
(Blade Runner)
Inscription à :
Articles (Atom)