Animale de companie

De când l'am avut pe Axel, cățelul lui Sandu și Miki, mi'am dat seama (încă o data!) cât de proști sunt oamenii! Si/sau egoiști : animalele lor de companie se plictisesc îngrozitor, toată viața lor! Omul care'și ia un animal de companie are prostia să'și inchipuie ca EL îi este suficient animalului. Dar acesta, in afară de rare momente, este veșnic singur, nu are cu cine să schimbe o vorba, un gest... Mi'am închipuit cum ar fi să fie invers: cât de tare am suferi noi, dacă am fi animale de companie pentru o specie care nu știe să vorbească pe limba noastră.
... îmi pare rău și mi'e rușine că nu m'am gândit la asta toți anii în care îmi doream și eu un cățel!
Deja, când cineva ia 2 câini, dacă o face pentru binele lor, să zicem că e mai bine. Deși, dacă e sa transpunem la oameni situația celor 2 câini, puși împreună pe baza cine știe căror criterii, mă întreb oare care e probabilitatea ca cei 2 oameni să se înțeleagă? Și, în cadrul acesteia, care e probabilitatea ca aceștia să fie prieteni...? Ma rog, s'ar putea spune că, decât singură toată viața, mai bine să fiu cu cineva cu care mă cert chiar fără să mă împac vreodată... Bine, bine, eu, personal, nu pot servi drept referință, dat fiind faptul că mie chiar îmi place singuratatea. Mda, singură, dar să am cărți, filme... Uf, una și cu una fac două : n'am sa mai visez niciodată să "îmi iau" (chiar și expresia asta mi se pare oribilă!) un câine! Și nici doi câini! Nici unul, devreme ce nu pot adăposti macar vreo zece! Ca și cu consumul de carne, fac un pas deoparte, ca să nu mai particip la prostia și cruzimea astea colective! Ceea ce, știu, nu rezolvă nimic, dar...

Axel, idei plic-ploc, să nu uit să'i spun lui Miki

• Încălzirea mâncării: pun cât o porție în castronașul lui, acopăr cu un capac și las să se încălzească puțin, înainte de a'i da să mănânce ; iarna, pun pe calorifer, vreun sfert de oră; restul pungii cu mâncare o pun repede înapoi la frigider, pentru că știu ca sucul de carne, chiar gătită, este un mediu delicios de dezvoltare a bacteriilor, printre care pot fi și unele patogene. 
• Când nu cunoaște ceva, sau pe cineva, trebuie să miroasă pe îndelete. Noi ne uităm cu atenție la lucrurile pe care nu le cunoaștem. El trebuie sa le si miroasă.
• Cand intră cineva la noi in casă, cunoscut sau nu, inclusiv noi-înșine : inainte de orice mângâiere, trebuie sa miroasă.
• "Gălăgia" când mă pregătesc să fac zgomot 
• "Nu-i nimic" când eu am făcut sau altcineva a făcut un zgomot sau o mișcare neașteptată dar nepericuloasă. Atenție, nu trebuie abuzat de expresia asta și de nici o altă expresie pe care o învață, pentru că altfel, își pierd orice sens pentru el. De exemplu, atunci când îi tratez vreo bubă și știu că'l doare, nu pot să'i spun "Nu-i nimic" pentru că ESTE. Pe el îl doare și, deci, ESTE clar ceva. In astfel de momente, îi vorbesc blând, îi spun vreo poezie sau, cel mai adesea, îi cânt: "Axeluş, drăguluș, a fugit peste imuş, și s'a dus colo sus, în pădure s'a ascuns..." 
• Când tușește e un moment nasol pentru el. La sfârșit, îi spun "bravo, bravo, cățeluș", ca si cum ar fi terminat cu bine o treaba dificilă. 

Chestii pentru agrementat mancarea. Pun așa, cum as adauga un pic de sare. CA ȘI CUM, pentru că NU adaug niciodată sare.
@ pesmet rumenit in un pic de ulei
@ o juma' de treat, dat pe răzătoare

@ câteva firimituri de pește 

@ doua linguri de ciorba, chiar acră, chiar cu leuștean (dacă pot îndepărta ceapa, bine, dacă nu, nu) 

@ o lingură din mâncarea noastră (și asa, am aflat că'i place varza călită, iahnia de fasole...) 

Chestii valabile la toți câinii :
@ când întoarce capul, înseamnă sa-l lași in pace, că nu-i place interacțiunea pe care i-o propui
@ cască fie pt ca tocmai s-a trezit, fie pt ca e stresat sau incomodat de ceva sau cineva.

Când e mâncat, dacă vine sa scânceasca sau da cu lăbuța pe colo, pe colo, de obicei e fie pentru că vrea să se joace cu tine (și deseori sa te și coțcărească, dar naturalia non sunt turpia), fie pentru ca vrea "un bețișor" = asta e formula pe care o cunoaște. Nu-ți fie frică sa-i dai bețișoare de salcie, nu mai groase decât un creion, pentru că îi face foarte bine la dinți, la mușchii maxilarelor (pe care, cu mâncarea pe care i-o facem, nu și le prea folosește, din pacate; nici crochetele de ronțăit nu egalează roaderea pe care ar face-o in natura) și - foarte important - la "cutiuță": când roade, cica sunt descărcări de endorfine la creieraș, care taaaare bine îi fac!  DAR nu-l lăsa singur să roadă și nu-i lasa la dispoziție bețe când nu ești pe fază, pentru că s-a întâmplat sa i se ințepenească un mic fragment intre dinți - nimic grav, dar se sperie si da cu lăbuța disperat. Te duci la el, ii deschizi botul si-i extragi fragmentul. Colaborează si el. Adică te lasă sa i-l extragi. Apoi continuă să roadă, multumit.

doi soricei

Duminica, ne-am "distrat" foarte tare: pe cand aveam niste prieteni la noi, cine crezi ca traverseaza curtea? UN SOBOLAN! Ce-i drept, parea pe moarte, probabil ca mancase de pe undeva ceva otravit, nu stiu. Mai stam putin si apar si doi soricei (frumosi ca in desenele animate), care se bucurau sa recupereze resturile de mar pe care le pusesem eu in curte, pentru pasari. Mergeau marunt prin iarba, gaseau bucatica care ii interesa, si apoi fugeau inspre zidul cu iedera, topaind ca niste canguri in miniatura. Am stat multa vreme sa ma uit la ei (si speriata si minunata), cu Ann. Unuia dintre ei, i-am facut si o poza, uite.

Doru a inceput programul de destabilizare a soriceilor: in fiecare zi, dimineata si seara, trece cu matura prin iedera, ca sa le dea de inteles ca aici nu e un loc bun pt ei. Iar eu nu le mai dau mere pasarilor... Am sa gasesc un sistem ca sa le pot suspenda marul... ha! ce-ar fi sa-l agat in vreun copac? Multa vreme mi-a trebuit pana sa ma gandesc!

Ma descurc foarte bine si cu bucurie in noua mea viata, cea de vegetariana 100%

Ma descurc foarte bine si cu bucurie in noua mea viata, cea de vegetariana 100%   :-)
Bucuria imi vine de la gandul ca, in sfarsit mi-a trecut prin cap ca, de fapt, si modul acesta de
alimentatie animala face parte din conditionarea la care suntem supusi din prima zi de viata si chiar si de mai inainte, de pe vremea cand eram in burta mamei. Si ma sustrag cu bucurie de fiecare data cand detectez "mirosul" de conditionare. Ceea ce ma mira este faptul ca nu mi-a trecut niciodata prin cap asta, inainte! Acum, mi se pare atat de evident! De ce nu si inainte?
Mister...! Stii de la ce mi s-a tras? Nu mai stiu daca am povestit asta. Acum vreo luna, am avut o discutie cu Marie (colega mea nesuferita) si Christophe (colegul care seamana cu Tin Tin), eu de o parte, iar ei de cealalta partea argumentarii. Eu am provocat discutia, spunand ca eu nu ma simt deloc bine la gandul ca se fac teste pe animale, pt medicamentele umane.
- Pai cum?! Ce, vrei sa omori oamenii cu medicamente netestate?!!! se indigneaza Marie.
(oricum, ea, in general, e indignata, in discutiile cu mine, cel putin in cele trei discutii pe care le-am avut pana acum, din ianuarie incoace... :-/)
Zic:
- Bine, aici se deschid doua directii foarte mari de discutie: (1) ce anume, daca nu forta, ne da dreptul sa dispunem de viata unor animale si chiar de moartea lor? si (2) este oare bine, intr-o viziune planetara, sa cautam cu orice pret sa ne vindecam si deci sa ne prelungim durata de viata - mai ales la varste inaintate?
(stiu ca cea de-a doua directie de discutie este foarte dura, dar eu pun problema asta in mod stiintific, rece, fara sa ma gandesc nici la mine nici la cei apropiati mie, altfel nu se poate discuta pe tema asta - dar continui sa cred ca problema asta este o problema reala.)
(in partea cealalta, consternarea se poate citi pe fiecare trasatura a fetzelor lor)
In sfarsit, Marie se avanseaza:
- Adica, daca ar fi dupa tine, in loc sa omori 2 iepuri, mai bine ai omori-o pe bunica mea?!
- Marie, problema mea este ca nu sunt convinsa ca viata bunicii tale are un pret mai mare decat viata unuia sau doi iepuri (care, fie vorba intre noi, sunt mult mai numerosi). Si apoi, cine este cel care ar "pune" pretul asta? Cred ca iepurasii aceia - odata ce au venit pe lume - au si ei dreptul sa traiasca in aceeasi masura in care are dreptul sa traiasca bunica ta. A, daca bunica ta ar fi amenintata de prezenta acelor iepurasi, mi se pare OK sa incerce sa se apere, chiar si omorandu-i. Dar altfel nu mi se pare OK. Adica nu mi se pare moral.
Aici a intervneit Christophe:
- A, stai linistita ca iepurasii astia sunt creati special pt experiente de laborator...
- Groaznic! mi se pare cel putin la fel de imoral! Stimulezi reproducerea si creezi conditii de dezvoltare unor animale care nu cunosc niciodata libertatea, care nu cunosc niciodata natura si pe care te simti liber, ca om, ca fiinta 'superioara' sa le supui unor tratamente care le pot induce suferinta si chiar moarte..., in numele a ce? In numele... naiba stie a ce! Nici macar nu poti spune ca e in numele omenirii: cea mai mare parte a omenirii nu are absolut nimic de castigat de pe urma utilizarii animalelor de laborator. De fapt, chiar si in chestia asta (a gasi solutii pt bolile oamenilor, repet: pt bolile catorva dintre oameni, raportat la intreaga populatie a globului), nu e vorba decat despre o sursa de castig. Si apoi (as fi vrut sa spun ca, chiar si daca TOTI oamenii ar putea beneficia de pe urma acestor experiente, problema de ordin moral ar ramane nestirbita)...
Marie m-a intrerupt:
- Dar atunci, ce cauti tu intr-o intreprindere farmaceutica? Si de ce nu esti vegetariana?
...blup! chiar asa!
I-am raspuns:
- Ei, prima intrebare ma pune in mai mare dificultate decat a doua. In orice caz, amandoua merita reflectie profunda.
Discutia s-a cam incheiat aici. Si, asa cum am promis, m-am gandit mult la intrebarile Mariei. Chiar daca stiu ca mi le-a pus ca sa-mi inchida gura si ca sa ma 'pedepseasca' pt ca am 'preferat' doi iepurasi bunicii ei... :-)
Continui sa lucrez intr-o societate farmaceutica - pt ca inca nu am gasit o alternativa si nu imi pot permite sa ies la somaj, din pacate. Dar, daca as avea de ales, cel mai mult mi-ar place sa lucrez (fara nici o ordine de preferinta) intr-o organizatie umanitara sau intr-una de aparare a drepturilor animale.
Iar la a doua intrebare, iata, am gasit un raspuns: vegetariana 100%. Si ma intreb, uimita: cum de nu m-am gandit mai devreme la asta?!
Fiind preocupata de problema asta, zilele trecute am aflat ca e o gogoritza ideea ca hrana animala este indispensabila omului. Ce bine! Deci, pot sa ma retrag, pot sa ma sustrag macar, pot sa dispun sa nu mai fiu partasa la conditiile de trai si moarte impuse animalelor din care se hranesc oamenii. Ce bine! Si, tot citind pe net despre treaba asta, am aflat ca zootehnia este chiar daunatoare in termeni ecologici. Pt ca emanatiile si dejectiile atator animale precum si transformarea tuturor elementelor provocate de industrializarea si comertul lor (uciderea si incinerarea animalelor indezirabile - cum ar fi de exemplu puii de gaina de sex masculin sau animalele atinse de boli transmisibile, sau ratele si gastele dupa ce li s-a scos ficatul gras, foie fras - ambalaj, transport, frigorifiere etc.) care nu ar exista in natura daca nu ar fi colo'sa omul, au
un mare aport in emisia de gaze cu efect de sera! Plus ca, animalele, pt a produce un gram de proteina animala trebuie sa ingurgiteze 7-10 grame de proteina vegetala, care, altfel, ar putea fi consumate ca atare de atatia si atatia muritori de foame in lumea asta! De necrezut ce se poate afla despre numai efectele pozitive ale hranei vegetale, odata ce iti devine interesant subiectul! Ca sa nu mai vorbesc (dar de ce nu?) despre efectele net benefice asupra sanatatii omului ce o practica! Uimitor! Ei, gata, ma bucur foarte tare ca mi-a trecut prin cap sa fac asta - multumita Mariei! - dar n-o sa ma apuc acuma sa fac prozelitism!

Ieri am avut musafiri, niste oameni cu care ne-a imprietenit putin (poate cu timpul ne vom imprieteni si mai bine), pe cand am fost in Normandia. Ii cheama Caroline, Cristi si fetita Ioana si sunt romani) I-am invitat la un 'clatite-party'. M-am descurcat foarte bine, ca si data
trecuta, cand cu spaghetele (am povestit despre asta?). De data asta, am facut pentru ei clatite normale, iar pt mine am compilat mai multe retete gasite pe net, astfel incat sa nu am in compozitie nici lapte de vaca (inlocuit cu succes de laptele de soia), nici oua (inlocuite cu succes uimitor de bicarbonat de sodiu si de piure de mere). Ei bine, am obtinut niste clatite extraordinar de gustoase!
Am amestecat asa:
- 250 g faina
- 1/2 lingura bicarbonat de sodiu
- 3 linguri de mere coapte pasate
- sare
- lapte de soia, cat sa se faca asa, ca o smantana - stii, consistenta normala de aluat de clatite.
Apoi, in tigaie, am avut surpriza sa mearga perfect, nici una ratata! Iar gustul este extra! Atat de bun a fost gustul, incat Caroline le-a preferat pe ale mele, zise "anormale".)
Fetita Ioana are sindrom Down, din... era sa spun "din nefericire". Dar ce stiu eu? Fetita este vioaie, vesela, jucausa, face giumbuslucuri, la cei 4 anisori ai ei, este tandra si blanda, este prietenoasa. Este o frumusete de copil! Nu stie sa vorbeasca, nu stie inca. Merge la o scoala de copii handicapati, din lipsa de o scoala pt copii cu sindrom Down, asa cum exista prin alte parti. Din ce am citit eu, oamenii acestia raman cu o inteligenta asemanatoare cu cea a unui copil de 8 ani, toata viata lor. Dar stii la ce ma gandesc? Daca este adevarat dictonul "cata luciditate, atata drama", al lui Camil Petrescu, si cred foarte tare ca este adevarat, atunci poate ca, daca ai parinti iubitori - si ea are - si daca ai norocul sa fii inconjurat de oameni buni, nu e o asa de mare nefericire sa ramai toata viata un copil. Nu-i asa?

Vegetarianism: mi s-a pus pata

--- Cristina a écrit :

Subject:
Watch "Virgiliu Stroescu 009 NationalTv 23 Mai 2007
Hrana proasta imbolnaveste grav"
on Google Video
1 hr 31 min 3 sec - May 24, 2007
http://video.google.com/videoplay?docid=-6525897758139710223&pr=goog-sl

----Vio a écrit :

Draga Cristina,
Foarte interesant si... reconfortant!
...pt ca, un pic de la voi, un pic din alte surse de pe net si din carti, sau
de la alti prieteni, un pic din gustul meu natural si - decisiv! - din
constientizarea faptului ca ne permitem fata de animale un comportament lipsit
de morala si sensibilitate, ei bine, iata ca am facut si eu, intr-un tarziu
pasul acesta, declarat: nu mai vreau sa mananc hrana animala. De o saptamana
m-am gandit eu asa si ma gandeam sa n-o tai brusc si cu ouale si lactatele, dar
m-am gandit prost, pt ca odata ce mi-a dat in sfarsit prin minte ca e ffff urat
si rau ce le facem noi oamenii animalelor, acuma nu mai merge cu jumatati de
masura. Cel putin in ceea ce ma priveste. Uite, nu mai departe de azi
dimineata, am mancat 2 oua. Nu mi-au priit deloc, desi sunt cumparate de la
raionul "bio", adica in principiu provin de la gaini crescute normal, in aer
liber si hranite cu grauntze..., dar stiu eu? Daca as avea eu gainile mele...
Iar cu laptele "bio" e aceeasi poveste. In plus, nici nu-l diger bine, daca are
lactoza in el, cum de altfel e si firesc! Asa ca, gata, uite acum si aici, cu
tine si cu amintirea filmului unchiului tau proaspata in memorie, iau hotararea
sa nu mai mananc decat vegetale. Am zis!
:-)
Altfel, suntem cu totii bine sanatosi, ceea ce va dorim si voua!
Te pup si te las, nerabdatoare sa-ti dau vestea cea buna si sa vad ce altceva
mi-ai mai scris.
Va pup pe toti 3, cu drag,
vio

"L'Odyssée Sibérienne", de Nicolas Vanier

Tocmai am vazut un film, la TV, "L'Odyssée Sibérienne", de Nicolas Vanier. Imi pare rau, dar habar nu aveam cine este omul acesta. Acum ma bucur ca am habar, pt ca e un tip curajos care iubeste natura asa cum e ea, ci nu transformata in bine sau in rau de oameni si care si-a urmat visul, acela de a calatori de capul lui, in tarile nordice. Chestia lui favorita, din cate inteleg, este calatoria in sanie trasa de caini. Dar ce fericiti sunt cainii lui! Astfel incat, desi am mai vazut imagini cu sanii trase de caini, abia acum mi-am pus intrebarea, dar oare ce-i face pe "cutzulushii" astia (asa imi place mie sa spun despre caini, cand imi e tare drag de ei - adica tot timpul) sa alerge asa, sute si mii de km, legati unii de altii si de o sanie? Si nu stiu de ce. Nu am aflat raspunsul. Doar mi-am pus intrebarea. In orice caz, pareau foarte prieteni intre ei si cu omul din sanie. Peisaje asa de frumoase! Zapada multa, cer senin, oameni simpli imbracati in blanuri groase, oamenii astia simpli il primesc in casa lor cu bucurie pe strain, strainul are parul din fata si barba si mustata pline de turturi mici si are ochii albastri, pare foarte de treaba, i-am si scris un mesaj adineauri, ca sa-i spun ce mare placere mi-a facut sa-i vad filmul.