Elegie la trenurile reci

de Mircea Dinescu

De-ai adormi iubito pe linia ferată
îmbujorate trenuri te-ar ocoli tiptil
din ceruri au să ningă baloturi mari de vată
vor fi beţii de rouă se va dansa cadril.

Va mai veni şi-un înger din gările înalte
să-ţi netezească somnul cu pene de păun
şi arbori de sequoia se vor planta în halte
şi-n pieţe s-or da gratis baloane de săpun.

Şi părul tău de raze va cotropi siberii
să sfârâie zăpada pe capete de struţi
şi-apoi în reci cazarme cu genele-ai să perii
obrazu-ascuns în pernă al plânşilor recruţi…

Dar tu n-adormi iubito pe linia ferată
trec trenuri îmbâcsite de zgură şi de clor
şi nici nu ştiu ce-nseamnă un trup frumos
de fată
şi-ncep atunci de milă să plâng în urma lor.


Pe când era băiat tânăr, fratele meu și un bun prieten de-al lui au făcut o melodie splendidă pe versurile astea! O sa încerc odata s-o cânt, dar precis că voi fi foarte departe de ce au reușit ei. E-hei, ce vremuri! :-)

Este important cum te vezi tu

Ah, ce frumos desen!

Asa e ca este important cum te vezi tu, dar cred ca cei mai multi dintre noi se vad cum se vad SI in functie de cum ii vad altii. Uite, eu de pilda... :-D

Imi pare rau ca folosesc expresia asta nesuferita, dar nu am cum sa argumentez altfel decat din experienta proprie. Deci, eu de pilda, cand eram la scoala, pana intr-a 10-a, nu eram prea multumita de mine, cu atat mai mult cu cat ceilalti nu ma prea vedeau. Nu ma vedeau nici bine nici rau, ci pur si simplu nu ma vedeau. Ceea ce afecta in negativ stima mea de sine. Apoi, dintr-a 10-a si pana acum vreo 3-4 ani, cei din jur ma vedeau, in sfarsit! si ma vedeau chiar mult mai bine decat m-as fi asteptat eu! Ceea ce a adaugat enorm la stima mea de sine. De vreo 3-4 ani incoace, incet-incet ies din primul rand. Sau mai degraba intru in profunzimea randurilor. Dar, in timp ce in prima parte a vietii sufeream din pricina asta (de fapt nu sufeream, ci resimteam ca un fel de uimire inciudata), acum sufar mai putin. Sau ma rezonez mai repede. Probabil ca sunt mai inteleapta :-)