O puzderie de licurici

-- bate vântul și agita "les carillons" (unul de lemn și celălalt din metal): plic, ploc, ploc, diiiing...
-- îmi pun cafea in cana, e fierbinte, si reușesc să aștept exact cât trebuie ca s'o beau la temperatura ideală pentru mine; dacă aștept prea puțin, nu'i bai, mai aștept un pic ; dar dacă am ratat temperatura ideală, va trebui să aștept o nouă cafea, mâine...
-- ploaia, pe acoperiș, pe umbrelă, pe o tablă, pe un geam mai mult sau mai puțin orizontal
-- mirosul ploii pe piatră, pe asfalt, pe pământ

-- când eram mici și, vara, trecea stropitoarea pe stradă 

-- o dată, o singură dată, am văzut cum avansa ploaia, pe trotuar 
-- priveliștea pe care o oferă, darnic, focul, fie o flacără de lumânare, fie un foc zdravăn, din bușteni ; si trosnetul pe care'l fac lemnele, când ard ; și puzderia de luminițe care urca din foc, atunci când se prăbușește un lemn mai mare
-- mirosul de rășină, vara, in preajma unui copac rășinos ; sau, și mai bine, evident, intr'o pădure de rășinoase ; am fost, odată, cu Doru, intr'o pădure de pini, cred ca in Creta (?) , printr'un septembrie (octombrie?) : oh, uau! Ne'am culcat pe jos si ne'am uitat in sus, printre crengi si ace de pin, la cerul albastru.
Aparatul de fotografiat, ca si cel de filmat si cel de inregistrat si redat sunetele - sunt niște minuni imense! Da, cred ca minunile sunt de mai multe feluri și una dintre modalitățile lor de clasificare, după mine, este si cat de mici sau mari sunt ele. La un moment dat sau in absolut. Asa, deci aparatele amintite mai sus sunt niște mari minuni, de care am deseori ocazia să mă bucur. Dar aștept cu nerăbdare să se inventeze aparatul de înregistrat si redat mirosuri! Sper să'l apuc!
-- când trec niște rațe (sau gâște?) in zbor si le aud măcăind (sau gâgâind?) intre ele...
-- câini lătrând, in departare
-- când undeva, in vecini, cineva lasă să curgă niște apă, într-o găleată
-- ticăitul unui ceas
-- când zboară rândunele pe deasupra si fac "viiii...? , viiii...? "
-- sigur, cântecul de mierlă, oricând si oricât!
-- mirosurile combinate de cafea si săpun (reminiscență de pe vremea Epocii de Aur, când treceam pe lângă vreun "shop" și mă gândeam că nimic nu poate fi mai plăcut decât să te speli cu săpun "Fa" și să bei "Wiener Coffee") 

- când ploua tare, fulgera si tuna - vara

Galuste cu prune, reteta finala, Doru

TOATE INGREDIENTELE
---------------------------------
2 kg cartofi fermi
700 g faina
2 lingurite sare
3 oua mari sau 4 oua mici
800 g pesmet
Scortisoara
16 prune mari SAU 32 prune mici
Zahar:
   --220 g zahar
   --alta cantitate de zahar, cate o lingurita rasa pentru fiecare umplutura de galuste
   --alta cantitate de zahar, care se pune peste galuste, cand se servesc
Ulei:
   --5 linguri ulei de fl.soarelui sau de arahide (miros si gust neutre) 
   --300 ml ulei de arahide (sau alt ulei care suporta caldura și care nu are mare gust si miros)

ALUATUL
-------------
2 kg cartofi fermi
700 g faina
2 lingurite sare
3 oua mari sau 4 oua mici
220 g zahar
5 linguri ulei de fl.soarelui

Se fierb cartofii, in coaja.
Daca nu avem cartofi de aceeasi dimensiune, atunci se pun cartofii mai mari la fundul oalei.
Preferam o oala normala, ca sa avem controlul asupra timpului de fierbere (in functie de soiul cartofilor, ar putea sa fiarba mai repede sau mai incet). Cand incep sa fiarba, le punem capac si micsoram focul.
DUPA 15 minute de fierbere sub capac, la foc potrivit, se incearca cartofii, cu un cutit ascutit (nu cu furculita). Daca nu sunt suficient de fierti, se mai lasa 5 minute, dupa care se incearca din nou. Daca nu... si tot asa, pe paliere de 5 minute.

Pana fierb cartofii, ne ocupam de pregatirea pesmetului (vezi mai jos).

Se rastoarna cartofii fierti in chiuveta, se stropesc abundent cu apa rece, ca sa se intrerupa procesul de fierbere si ca sa se racoreasca cât sa poata fi tinuti in mana. Caci trebuiesc curatati, pe cat posibil, cata vreme sunt inca fierbinti.

Se pun cartofii curatati intr-un castron mare (cat sa se poata framanta TOT aluatul in el), unde se zdrobesc, ca pentru cartofii piuré.

Se adauga faina, zaharul si sarea. Se amesteca si se framanta bine.

Se fac gauri cu degetele in aluat si se pune uleiul. Se amesteca si se framanta bine. Bine, bine! Nu disperam: la inceput, aluatul se lipeste ingrozitor de maini, dar pe masura ce framantam, devine un aluat rezonabil, relativ usor de modelat.

DACA ne este frica de un aluat cam lipicios, atunci putem renunta la a mai pune ulei in aluat. Oricum, va fi destul de mult ulei, pana la capat, in pesmet.

PESMETUL
---------------
800 g pesmet
300 ml ulei

Se infierbanta uleiul intr-o tigaie foarte mare, sau o cratita. Se adauga pesmetul, repede, totul dintr-o data. se amesteca INCONTINUU, cu o spatula de lemn. Din alb cum este pesmetul la inceput, va deveni rumen, incetul cu incetul, pe cand il tot rasturnam cu spatula si il amestecam. Mare grija sa nu se arda, la fund! Reglam focul, pe masura ce amestecam, in functie de cat de repede putem amesteca.
Se da de-o parte, sa se racoreasca.

PRUNELE
--------------
16 prune bine coapte, sa se desprinda samburii cu usurinta, cand taiem prunele in doua

In BE, sunt prune mari. Se pune cate o jumatate de pruna la galusca. Dar daca prunele sunt mici, ca prunele brumarii din RO, atunci vorbim de 32 de prune si se vor pune 2 jumatati de prune la fiecare galusca.

Se pun jumatatile de pruna pe o tava, cu pulpa in sus. Se presara scortisoara macinata, pe ele. Dupa gust. Nu se pune zaharul acum, sa nu se zemuiasca prunele prea tare.


GALUSTELE
-----------------
Se pune o oala mare cu apa la fiert, cam 2/3 de apa. Plus o lingurita de sare.

Se ia o bucatica de aluat, cat sa poata ingloba o jumatate de pruna (sau una intreaga, daca sunt mici), se aplatizeaza intre palme, cam la 1 cm, se pune pruna la mijloc, se pune cate o lingurita rasa de zahar si se inchid marginile, ingloband-o.

Se rotunjeste galusca intre palme si se pune de-o parte.

Daca aluatul este prea lipicios, ne dam cu faina pe maini, mai presaram cate un pic de faina pe bucatica de aluat..., asta e! Data viitoare, nu mai punem ulei in aluat :-)

Cand fierbe apa din oala in clocote, facem focul mai mic, si punem cu grija cate 4-5 galuste la fiert. Apa trebuie sa fiarba cu clocote mici. Galustele sunt gata cand se ridica la suprafata.
Se iau galustele cu spumiera, se scurg cat mai bine, si se tavalesc prin pesmet. Sau, daca galustele sunt prea fragile, se pun usurel in pesmet si se aduce pesmet pe deasupra lor.
Se pun galustele date prin pesmet intr-o tava care poate fi trecuta la cuptor. Se pot suprapune 2 randuri de galuste in tava.
Se pun galustele la cuptorul pre-incalzit, se da cuptorul la minimum si se lasa acolo vreo 20 de minute. Apoi se stinge focul si... asta e tot.

Cand se servesc, se adauga zahar peste ele, dupa gust.

Manifestations antigouvernementales, en Roumanie

Bucarest - La Roumanie a connu mercredi soir des manifestations antigouvernementales de plusieurs dizaines de milliers de personnes, d'une importance inédite depuis la chute du communisme en 1989, ont indiqué plusieurs médias nationaux.Selon ces médias, au moins 200.000 personnes sont descendues dans la rue à travers tout le pays, dont la moitié à Bucarest, pour dénoncer la décision du gouvernement social-démocrate d'assouplir la législation anticorruption. En l'absence de chiffres des autorités, certains médias ont estimé le nombre de manifestants jusqu'à 300.000 dans toute la Roumanie. Les grandes villes de Cluj, Sibiu ou Timisoara ont également vu se former des rassemblements tout comme des localités de taille plus modeste.Dans la capitale, le rassemblement s'est achevé par des incidents entre les forces de l'ordre et les derniers groupes de manifestants restés face au siège du gouvernement, place de la Victoire.Alors que la plupart des attroupements s'étaient dispersés, les forces de l'ordre ont essuyé des jets de pétards, de pierres, de bouteilles de la part de groupes isolés et ont répliqué par des tirs de gaz lacrymogène.D'autres manifestants ont tenté de s'interposer aux cris de "sans violence" et "pas comme ça!". Un kiosque à journaux a pris feu.Selon le secrétaire d'Etat Raed Arafat, deux gendarmes et deux manifestants ont été légèrement blessés et transportés à l'hôpital. Un millier de gendarmes étaient déployés à Bucarest pour cette manifestation qui a commencé en début de soirée et a duré près de cinq heures, dans un froid glacial.(©AFP / 01 février 2017 23h22)


Ei bine... Poate o iesi ceva! Ma gandesc ca sper degeaba, dar tot mai sper...

Fericire si nefericire

Ce inteleg eu prin "fericire"? Fericirea este altceva decat placerea, asta una la mana. De asemenea, fericirea este altceva decat multumirea... Mda, totusi, ce este fericirea? De curand, am ascultat o prelegere a lui André Comte-Sponville, un filozof contemporan francez, unde acesta emite o parere foarte interesanta despre "ce este fericirea":

"o perioada de timp in care, încontinuu, orice bucurie ni se pare absolut posibila si foarte probabila (hautement probable)..."

Si corolarul, ce este nefericirea?
"o perioada de timp in care, încontinuu, orice bucurie ni se pare absolut imposibila..."

Gasesc ca este foarte bine spus.

Singuratate si ne-singuratate

Sunt in mod natural orientata inspre relatii interumane, chiar daca nu am un cerc foarte larg de prieteni si cunostinte. Ma uit la un film - imi place sa-l discut cu cineva, in timp ce il vedem si/sau dupa. Citesc o carte - imi place s-o povestesc cuiva sau sa vorbesc despre ea cu cineva. Ma plimb - imi place sa ma plimb cu cineva si sa povestim tot felul de chestii. Cu toate acestea, singuratatea, pentru mine, este ceva absolut necesar. Pe mine, singuratatea nu ma nefericeste absolut deloc, ci din contra. Pe cand sunt singura, ma repun in acord cu mine insami, stau de vorba cu mine, visez, depăn amintiri, fac planuri, reconsider situatii sau nu ma gandesc la nimic... si toate acestea - cu mare delectare!

Ce consider eu ca ar fi proportia ideala de singuratate, in viata mea? Pai, in afara orelor de somn, as zice ca un 70%  ma satisface foarte bine.

"De-ai adormi, iubito (de fapt, "Elegie la trenurile reci")"

Mai demult, am promis ca voi incerca sa cânt "De-ai adormi, iubito (de fapt, "Elegie la trenurile reci")" asa cum a fost melodia compusa de catre Dan Tudor (si Sandu? nu-mi amintesc care a fost contributia fiecaruia), pe versurile lui Mircea Dinescu.
O fi lucrat si fratele meu la compozitia melodiei? (*) Nu mai stiu. Imi aduc doar aminte ca o cantau impreuna, ca doi zei tineri. Unul la pian (Dan) si celalalt la chitara (fratele meu). Si amandoi, la voce. Ouaaaah, c'était magique! Din pacate, nu sunt sigura ca-mi aduc aminte corect-corect nici de melodie..., uf! Dar incerc, aici:

https://www.youtube.com/watch?v=0r_hzfyteT0

Sau:

(*)-----update---- Melodia: Dan Tudor

Paradisul --- Le Paradis

(en français, plus bas)

Acum vreo 10-15 ani, am imprimat o pictura, ca s-o vad mai des. N-am vazut-o mai des, pentru ca s-a ascuns printre alte texte si imagini care mi-au placut, intre timp. Astazi am regasit-o. Ce ma bucur ca am regasit-o! Si ca-mi place in continuare! Am pus-o in rama si, de azi inainte, o voi vedea in fiecare dimineata. Este cu pasari, flori, un copac, o gazela, un lup, un linx... Fluturii sunt doar in capul meu. Dar ce frumoase culori!

- - - - - 

Il y a environ 10 ou 15 ans, j'ai imprimé une peinture, dans le but de la voir plus souvent. Je ne l'ai pas vue plus souvent, car elle est allée se cacher parmi d'autres textes et images que j'ai aimés, entre temps. Aujourd'hui, je l'ai retrouvée. Comme je suis contente de l'avoir retrouvée! Et de l'aimer encore! Je l'ai mise dans un cadre et, à partir de maintenant, je la verrai chaque matin. Elle est avec des oiseaux, des fleurs, un arbre, une gazelle, un loup, un lynx... Les papillons sont seulement dans ma tête. Mais quelles belles couleurs!

La moartea lui Solomon Marcus

Era una dintre pretioasele persoane care vorbeau limpede despre lucruri dificile. Si despre lucruri care, spuse de altii, erau dificil de inteles.
O mica mostra:

<<Cele zece nevoi umane prezentate de domnul Solomon Marcus

Avem cele zece porunci. In complementaritate cu ele, propun zece nevoi umane. Ele isi au radacinile in copilarie. Ar fi trebuit sa faca obiectul educatiei si invatarii, la toate varstele.

    Nevoia de a da un sens vietii, la nivel elementar

Macar o data pe zi savureaza faptul ca respiri ; ca privesti cerul si pamantul ; ca te misti ; traieste-le ca mari evenimente. Bucura-te ca ai schimbat un zambet cu un copil care a trecut pe langa tine. Toate acestea sa-ti fie suficiente pentru a simti ca viata are un sens, ca merita sa fie traita, ca este un dar pentru care cei care te-au adus pe lume si te-au crescut au dreptul la iubirea si recunostinta ta.

    Nevoia de improspatare

Dar respiratia si miscarea sunt cu noi tot timpul. Exista riscul, tentatia ca ele sa devina rutina, sa nu le acordam nicio atentie, cum de fapt se si intampla in general. Rutina nu poate si nu trebuie eliminata total, o mare parte a comportamentului nostru urmeaza reguli precise, tin de civilizatie. Problema este de a reduce rutina la minimul necesar, de a nu deveni sclavul ei, cum se intampla din pacate frecvent. Asa cum avem grija zilnic sa ne improspatam corpul prin odihna, prin miscare si prin folosirea apei si sapunului, avem nevoie si de o improspatare a mintii, a simturilor, a sufletului nostru. Sa ne trezim in fiecare dimineata capabili de a arunca o privire proaspata asupra lumii, cu dispozitia unui nou inceput, cu o limpezire a simturilor si a gandurilor; intr-un anume sens, sa recapatam, sa recuperam candoarea copilariei.   

    Nevoia de intrebare si de mirare

Eram in copilarie intr-o permanenta stare interogativa, de curiozitate, de mirare, de extaz in fata spectacolului naturii si al lumii, al propriei mele fiinte. Pentru a da un singur exemplu, sunt de-a dreptul fermecat de nazdravaniile creierului meu, in materie de memorie si de imaginatie. In fiecare seara, cand ma las prada somnului, ma intreb ce calatorii neasteptate imi vor oferi visele din noaptea respectiva. Starea de mirare, de extaz mi-a alimentat totdeauna pofta de viata, a fost mereu o sursa de energie. Atunci cand sunt intrebat: de ce traiesti ? ii raspund: pentru a ma mira.De prea multe ori, scoala, in loc sa intretina si sa dezvolte aceasta nevoie, o anihileaza. Dar daca nu ne mentinem starea de curiozitate, de mirare, de dorinta de a intelege lumea, nu doar de a o inregistra, atunci nu ne putem forma capacitatea de problematizare, de identificare a aspectelor neelucidate, nu putem sesiza amploarea si natura ignorantei noastre.

    Nevoia de indoiala si de suspiciune

Ce poate fi mai uman decat ezitarea, nehotararea, nedumerirea? Pentru Rene Descartes, starea de indoiala este semnul clar al naturii ganditoare a fiintei umane. Un acelasi lucru poate fi considerat din mai multe puncte de vedere si, in aceste conditii, spiritul critic ne obliga la o analiza comparativa, care uneori nu conduca la un rezultat ferm, ci la o pluralitate de posibilitati, fiecare fiind descrisa in termeni de grad de  plauzibilitate. In justitie se lucreaza cu prezumtia de nevinovatie. In educatie si in invatare, este recomandabil sa adoptam prezumtia de suspiciune. Ne nastem criticand ; plansul nou-nascutului este reactia sa critica fata de o nemultumire. Sa privim cu interes, dar cu suspiciune orice ni se livreaza de la catedra, de la o tribuna, de pe internet, din carti, din orice fel de publicatii, asa cum un politist care cauta pe autorul unei crime suspecteaza totul. Educatorii, profesorii ar trebui sa fie primii care sa recomande, sa stimuleze aceasta atitudine la elevi, la studenti, sa le spuna acestora: « Cel mai clar semn de respect pe care mi-l puteti arata este sa-mi acordati atentie, dar sa nu acceptati nimic din ceea ce va spun inainte ca spiritul vostru critic sa va asigure de adevarul si de interesul spuselor mele ; daca nu ma intelegeti, sa nu ma lasati sa trec mai departe, sa-mi cereti sa fiu mai clar; daca vi se pare ca nu am dreptate, sa va manifestati argumentat dezacordul ». O atitudine similara se cuvine a fi adoptata fata de litera tiparita, din manuale sau din orice alt loc. Omul de la catedra nu trebuie sa pozeze intr-un a toate stiutor, este normal ca uneori sa le spuna celor pe care-i instruieste : « nu stiu », « nu inteleg nici eu» ; iar atunci cand cineva din banca ii corecteaza o scapare, o greseala, sa-i multumeasca pentru atentia acordata. Uneori introduceam deliberat o greseala in prestatia mea, pentru a testa vigilenta studentilor. Nevoia de indoiala si de suspiciune functioneaza concomitent cu o alta, opusa: nevoia de complicitate la o conventie. De exemplu, mergem la un spectacol de teatru. Ne supunem prezumtiei de complicitate la conventia de fictiune propusa de spectacol, o acceptam, ii acordam credit. Dar spiritul nostru critic nu inceteaza sa functioneze si avem dreptul, ulterior, sa ne exprimam eventuala insatisfactie, sa pretindem ca autorii spectacolului au inselat asteptarile noastre, creditul pe care le-am acordat. La fel, in cazul unei poezii, a unui roman etc.

5. Nevoia de greseala si de esec

De cate ori am esuat pana sa deprindem sa folosim furculita, cutitul si lingura ! De cate ori am cazut, ne-am julit genunchii, pana sa invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem ! Este clar ca invatarea, drumul spre dobandirea unui nou comportament trec prin greseli si esecuri; ele sunt pretul pe care-l platim pentru a ne imbogati intelegerea si pentru a acumula noi capacitati. Trebuie deci sa distingem intre greselile de acest fel, care au un rol pozitiv, benefic, si greselile ordinare, facute din neatentie sau ca urmare a altor imperfectiuni senzoriale sau psihice. A plasa greseala si esecul, la modul general, in sfera infractiunii sau/si pacatului denota o confuzie grava, pe care totusi o comite mereu practica educationala. Auzim mereu : « cine a gresit, sa plateasca ». Dar exemplul copilului care cade inainte de a invata sa se tina pe picioare si niciun parinte normal nu se gandeste sa-l pedepseasca pentru acest esec trebuie sa ne stea mereu in fata.

O veche vorba latineasca de intelepciune ne aminteste ca a gresi este omenesc. Dar reflectia respectiva continua prin a condamna perseverarea in greseala. Aici este nevoie de o precizare. De exemplu, sa repeti mereu traversarea strazii pe culoarea rosie a semaforului este intr-adevar de condamnat si de sanctionat; in general, nerespectarea deliberata a unor reguli ale comportamentului uman, social este de sanctionat si aici intra in functie justitia si morala ; dar sa comiti mereu greseli, alte greseli, in incercarile in care te aventurezi pentru a strapunge necunoscutul – este un lucru normal, inevitabil.

Istoria abunda in exemple de greseli si esecuri ale unor oameni de seama, in tentativa de a spori cunoasterea umana. S-ar putea scrie o istorie a omenirii centrata pe  greseli si pe esecuri.  O mare parte, poate cea mai mare, a actiunilor de pionierat, a lucrarilor care au deschis drumuri noi in cunoastere si in actiunea sociala au inclus greseli, ca un produs secundar al noutatii ideilor lansate. Mai mult, mergand pe urmele unor greseli comise in lucrari sau actiuni temerare, s-a ajuns la aparitia unor noi idei, noi domenii de cercetare. « Greseala matematica, sursa de creativitate » a fost de mai multe ori titlul unora dintre expunerile mele. Pentru a da un singur exemplu : noua stiinta a haosului a fost initiata de Henri Poincare in tentativa sa de a inlatura o greseala dintr-un memoriu al sau de mecanica cereasca. Am putut verifica personal si banui ca e adevarat in general faptul ca drumul spre multe (poate cele mai multe) idei si teoreme matematice a urmat o cale sinuoasa, de tatonari, rataciri, confuzii, greseli de tot felul, pana s-a cristalizat varianta sub care ele sunt acreditate. A cunoaste, macar in unele cazuri, aceasta istorie zbuciumata mi se pare esential, daca vrem sa intelegem natura profunda a creatiei umane. Personal, am facut aceasta experienta pe unele situatii din matematica, din informatica, din lingvistica, din domeniul literar-artistic, dar cred ca este valabil in general.

Tinand seama de inevitabilitatea esecurilor, este esential sa educam rezistenta la esec,  intelegerea faptului ca esecul este normal; mai mult : dintr-un esec este totdeauna ceva de invatat.

6. Nevoia de joc  

Apreciez jocurile bazate pe reguli prestabilite, de la fotbal si tenis la sah si go. Ele au un rol important si merita atentia tinerilor. Dar nu in primul rand la ele ma gandesc acum. Am in vedere jocurile care valorifica nevoia de libertate, curiozitatea de a intelege cele percepute prin simturi s prinobservatie directa, nevoia de si dreptul la greseala si esec, fara a fi pedepsite. Am considerat astfel de exemple la punctul anterior: cum invatam sa ne tinem pe picioare si sa mergem. Este clar ca orice copil de pe suprafata Pamantului trece prin aceasta experienta. Acum ma voi referi la un alt joc, si el practicat, pe cat mi-am putut da seama, de toti copiii lumii: jocul de-a v-ati ascuns. Eu ma ascund iar tu ma cauti si daca ma gasesti, ai castigat. Acest joc nu face decat sa imite un altul, pe care natura, lumea il practica fata de noi, la orice varsta si de la inceputurile omenirii. In tentativa noastra fireasca de a intelege lumea, totul se intampla ca si cum lumea ne spune: « cauti sa ma intelegi, dar eu ma ascund; si cu cat lucrul pe care-l cauti este mai interesant, mai semnificativ, cu atat il ascund mai bine si il fac mai greu de gasit. Dar merita sa-l cauti. Chiar fara rezultatul asteptat, cautarea iti va da satisfactii, care insa ar putea fi altele decat cele  la care te-ai gandit initial. Cauti ceva, nu-l gasesti, dar gasesti altceva; uneori mai interesant decat ceea ce cautai initial ». Invata sa savurezi acest spectacol al omenescului, sa te imbeti de el – si din nou sa simti ca viata merita sa fie traita. Cautarea se dovedeste de multe ori mai importanta decat gasirea. Placerea de a urca un munte sta in primul rand in a savura fiecare moment al parcursului, chiar daca nu ajungi in varf.  Mai e si un alt aspect, observat de Blaise Pascal: de multe ori cauti ceea ce deja ai gasit. Gasesti ceva ca o banuiala, o intuitie, o extrapolare a unor observatii empirice. Dar ai nevoie de o confirmare mai convingatoare. Asa se intampla, de exemplu, ca in matematica multe teoreme sunt ‘gasite’ mult inainte de a fi demonstrate ; cazul teoremei lui Pitagora, gasita empiric mult inainte de Pitagora.

Dar toata cautarea la care ne referim ce este altceva decat invatarea, descoperirea, inventia ? Nevoia noastra de a intelege lumea, de a ne intelege pe noi. O cautare care trebuie sa valorifice toate nevoile umane discutate anterior, dar si pe cele care urmeaza.

    Nevoia de identitate

Aici se afla o provocarea majora, dramatica, si o sansa de a da vietii noastre o motivatie superioara.   Direct implicate sunt toate celelalte 9 nevoi pe care le discutam. Biologic, avem o identitate individuala, prin faptul ca fiecare fiinta vietuitoare de pe aceasta planeta are un ADN specific. Acizii dezoxiribonucleici sunt ‘cuvinte’ pe alfabetul celor patru tipuri de baze nucleotide. Acest alphabet este acelasi pentru toate fiintele traitoare pe planeta Terra. Dar ordinea in care sunt asezate elementele alfabetului in alcatuirea ADN-urilor este alta la fiecare dintre noi, deci fiecare fiinta umana are o identitate biologica specifica. Ne nastem preluand o intreaga mostenire genetica de la parinti si, prin intermediul lor, de la bunici, strabunici etc. Preluam o seama de trasaturi, deprinderi, reprezentari, judecati si prejudecati determinate de contextul geografic si istoric in care ne dezvoltam. Toate acestea ne confera o identitate genetica, de familie, de loc geografic si de moment istoric, deci o identitate locala, una regionala, una nationala, de limba, de credinta. Aceasta identitate pe care natura si istoria ne-o imprima, de multe ori fara a ne da seama, ramane pentru prea multi oameni singura lor identitate. Prea multi oameni nu simt nevoia unei identitati mai bogate decat aceea primita fara vreun efort personal. In perioada trecerii de la copilarie la adolescenta ar trebui sa inceapa constientizarea nevoii de construire a unei identitati mai bogate decat aceea cu care ne-a inzestrat natura. Cum sa facem sa educam la cat mai multi tineri aceasta nevoie ( valorificand critic, selectiv, identitatea primita de la natura) ? Cum sa-i facem pe tineri sa constientizeze faptul ca in conditiile actuale ale globalizarii de toate felurile actioneaza asupra noastra, direct sau indirect, toate nivelurile sociale, de la cele locale la cele regionale, nationale, europene, occidentale si planetare ?  Sa le explicam tipologia identitatilor culturale: balcanica, dunareana, a Marii Negre, sud-est europeana, central europeana, mediteraneana, europeana, occidentala, planetara dar si tipologia care rezulta din diversitatea lingvistica, de credinte, de civilizatii. Se intampla un lucru fara precedent in istoria omenirii: numeroasele identitati ale fiintei umane, aflate intr-o dinamica permanenta si o interactiune continua, nu mai pot fi intelese decat concomitent, formand un sistem. Sau le intelegem pe toate sau pe niciuna. Globalizarea si internetul au o contributie esentiala la aceasta noua configuratie a identitatilor. Educatia nu reuseste sa faca fata acestor probleme, nici nu prea le are in atentie. Dar tensiunile existente intre diferite identitati ale fiecarei persoane si intre identitatile unor persoane diferite sunt, in ultima instanta, la radacina multor conflicte si razboaie ; aici isi afla radacinile si terorismul existent la scara mondiala. Posibiltatea unei dezvoltari armonioase a identitatilor ramane deocamdata doar un proiect.

    Nevoia de omenesc si de omenie

 Identitatea este primul termen al unui cuplu esential, in care al doilea termen este : alteritatea. Niciunul dintre ei nu se clarifica in absenta celuilalt. La orice nivel, ne definim identitatea prin raportare la ceea ce este diferit. Diferenta se poate referi la varsta, la sex, la nationalitate, la limba, la culoarea pielii, la religie, la nivel de cultura, la pozitie sociala, la apartenenta politica, la filosofie a vietii, la preferinte literare sau de orice alta natura  etc. Sa fim pregatiti sa intelegem omenescul in diversele sale ipostaze, sa admitem ca tocmai infinita sa diversitate ii da farmec. Nu exista doua fete umane identice, nu exista doua voci umane identice, nu exista doua priviri umane identice. Dar dincolo de aceasta diversitate, toti copiii lumii au o prospetime cuceritoare, toti alterneaza rasul cu plansul, toti rad la soare, toti indragesc miscarea si jocul, toti ard de curiozitate. Omenescul este o sursa nesfarsita de delectare, de minunare. Iata, pentru a alege numai una din fermecatoarele manifestari umane: vorbirea, limba. Cata subtilitate, cata finete, cat joc al nuantelor iti ofera cuvintele, frazele, discursul ! Muzica lor, semnificatia lor. Cat de placut e sa constati ca reusesti sa spui ceea ce ai gandit, dar cat de usor, pe nesimtite, frazele derapeaza si nu mai exprima ceeace ai dorit ! O continua alternare a gasirilor si a ascunderilor, a confirmarilor si a frustrarilor. Sau jocurile memoriei umane, ale amintirilor si uitarilor ; sau trecerile insesizabile de la zambet la lacrima, de la gravitate la duiosie. Iata un pariu major al educatiei: sa-i antrenam pe copii sa savureze omenescul in intreaga sa diversitate. Omenescul nu este ca jocul de tenis, unde castigi in dauna altora, care pierd ; omenescul poate fi universal castigator. La animale, o pornire instinctiva vede in diferenta o adversitate. Pentru ca oamenii sa nu reproduca si ei acest comportament, este nevoie de o educatie corespunzatoare, altfel se intampla ceea ce vedem mereu : baietei de clasa a treia primara care se iau la bataie pentru ca «  eu am spus intr-un fel iar el a spus altfel ».

De la omenesc, nu e decat un pas pana la omenie. Nevoia de a fi bun, generos, de a darui, de a-i contamina pe altii de bucuria vietii. De a adopta in comportamentul tau prezumtia de solidaritate cu ceilalti oameni. Copiii care se formeaza in acest fel (iar internetul ar putea avea aici un rol esential) vor putea fi mai greu antrenati in razboaie de tot felul.

    Nevoia de cultura     

Omenirea a acumulat un imens tezaur de cultura stiintifica, literar-artistica, tehnologica, religioasa, filosofica etc. Culmi ale spiritualitatii umane, in matematica, astronomie, fizica, chimie, biologie, filosofie, literatura, muzica, arte vizuale, teatru, stiinte juridice, economice, istorice, arheologice, geografice, geologice si, mai recent, in film si in disciplinele informatiei si ale comunicarii stau marturie pentru splendoarea omenescului, pentru puterea sa de patrundere, de imaginatie, de descoperire si de inventie. Dar cine beneficiaza de ele, cati sunt cei care au acces la aceste piscuri, le inteleg, isi pot umple sufletul si mintea de intelepciunea si frumusetea lor, se pot astfel inalta spiritual mult peste starea de animalitate ? Cati sunt cei care ajung sa traiasca fiorul unui vers, al unei povesti, al unei muzici, al unui tablou, al unui monument de arhitectura, al unei sculpturi, al unei ecuatii, al unei formule chimice, al tabelei lui Mendeleev, al unui program de calculator, al geometriilor neeuclidiene, al relativitatii einsteiniene, al lumii cuantice, al dualitatii Watson-Crick a acizilor nucleici ? Va fi in stare educatia publica sa preia acest mesaj ? Mai avem timp de asa ceva ? Un timp de contemplare, de suprema emotie. Nu cumva eliberam pe banda rulanta diplome de diverse grade, fara acoperire culturala ? Si daca nu au acoperire culturala, ce sunt posesorii acestor diplome altceva decat, in cel mai bun caz, furnizori de servicii ? Si daca nu prea au nevoi culturale, ce motivatie mai profunda pot da  vietii lor ? Cohorte de oameni, unii cu o stare de prosperitate materiala, au totusi un statut de sclavi culturali. Sa nu-ti fie mila de ei ?  Sa nu-i compatimesti ? Nu cumva se afla aici sursa principala a derapajelor de ordin civic, moral, juridic, a violentei verbale, psihice, fizice ?   Care este nivelul de cultura al celor ce ne conduc, ce repere umane au ei ? Ce anume da un sens vietii lor ?

10. Nevoia de transcendenta

Ne aflam aici la modul superior, de cea mai inalta complexitate, pe care o poate capata nevoia de a da un sens vietii.  Etimologic, trans inseamna dincolo iar verbul latinesc ce i se alatura s-ar traduce prin a te catara. Obiceiul copiilor de a se catara in copaci, pe garduri, pe stalpi exprima nevoia, tentatia de a se inalta, de a se departa de sol. Asa incepe transcendenta. Sa treci dincolo de limitele, de cadrul ce ti-au fost impuse prin nastere, sa nu ramai sclavul perceptiei senzoriale si empirice, sa incerci sa le depasesti Asa au aparut geometria neeuclidiana, care sfideaza perceptia senzoriala a spatiului; fizica relativista, care transgreseaza perceptia empirica a timpului, energiei si miscarii; constientizarea limitelor limbajului uman, inadecvat situatiilor in care nu mai exista o diferenta clara intre subiect si obiect si dincolo de care urmeaza tacerea sau compromisul de toate felurile; logicile neclasice, care incalca una sau mai multe din cele trei principii ale logicii aristotelice : identitate, necontradictie, tert exclus; imaginarea unui calcul care depaseste frontiera Turing data de ideea obisnuita, elementara de calcul etc. Transcendenta este atat la destinatie cat si la origini. Distinctia kantiana dintre transcendent (dincolo de posibilitatile cunoasterii umane)  si transcendental (relativ la achizitii ale cognitivului uman care preced orice experienta; cunoasterea apriorica). Transcendenta matematica se refera, in acord cu Euler, la operatii care nu se pot realiza prin repetarea de un numar finit de ori a unor operatii elementare, aplicate numerelor naturale. De aici, nu-i decat un pas pana la distinctiile profan-sacru, imanent-transcendent.  In aceeasi ordine de idei, se poate discuta despe transcendenta in muzica, in viziunea fenomenologiei sunetului, preconizate de Sergiu Celibidache.

Solomon Marcus

Academia Romana>>
Sursa:

http://www.tedxcluj.com/cele-zece-nevoi-umane-prezentate-de-domnul-solomon-marcus/