...si mi-e dor de Nineta, care - de ce nu da nici un semn de viata?

O astept pe Irinuca.
Nu-i nici un bai ca n-o sa vina direct la mine; nu am si nici nu vreau sa am monopolul prezentei ei (altfel, pretioasa pt mine).
Parte de suflet si parte practica: va sta cateva zile la Gabi; si eu o iubesc pe Gabi; si eu stiu ca Gabi se da peste cap ca sa ne fie la toti bine; si p'orma, in WE, o sa vina si la noi; foarte bine; ba chiar mai bine asa, ca am fi fost un picush cam multi, ar fi trebuit sa improvizam pt dormit, acum, ca s-a intors si Sol acasa si ca vine si Grecu pe la noi. Hei, Grec, daca ajungi vreodata sa citesti asta, sa ti-o spun si-n scris, uite: ne pare fffff bine ca tot vii pe la noi, caci asa stam mai mult de vorba si mancam cu totii impreuna, si mancam multe legume, ceea ce face foarte bine si la organism si la suflet.
M-am ametit putin, de suparare - nu din cauza ca Irinuca tine telefonul ei mobil inchis - bibelou - in geanta. Sau nu in primul rand si nici cel mai tare din pricina asta. Ci dintr-alta: azi, pe drumul de intoarcere inspre casa, si in tramvai si in tren, deci mai bine de o ora, am tot avut piciorul drept asa, semi-amortit. Puteam sa-l misc cum voiam, dar aveam senzatia ca e aproape amortit. Foarte nasoala senzatia!
Altfel, ar mai fi o chestie, pe care daca nu o voi mai repeta, cum o fac deja in ultimul timp, se va pierde ca amintire, pt ca am memoria de lunga durata slaba. Este vorba despre faptul ca, atunci cand as vrea sa ma alint, atunci cand mi-e dor de ai mei - vii si/sau morti -, de prieteni, de momente de bucurie, de confort psihic, atunci ma duc la biblioteca si trag de coditza unui animalutz de plush, care incepe sa cante asa de frumoooooos.... pling-pling-pling-plang-dinga-dong...
Il cumparasem ca sa-l trimit Magdei, pt copiiii ei de la servici, dar asa de tare mi-a placut ca nu i l-am mai trimis. Si am mai cautat altul, macar asemanator, si nu am mai gasit, decat la preturi mult prea mari, cel putin pt fiecare data cand gaseam.
Gata, ma duc sa mai invartesc la aripioarele alea de pui.
Buna seara.

Ninetusca-dragulusca

Ninetusca-dragulusca,
CE ma bucur sa te vad! Dar ce TARE ma bucur! Mi-a fost dor de tine! Ce mai faci? Cum a fost peste mari si tari? Abia-abia astept sa ne revedem (si nu stiu cand, ca o sa avem musafiri astea doua saptamani, dar poate ne vedem si asa, vad eu cum, dar tare as vrea sa ne vedem...! Gata, am inchis robinetul... uf!
stii, eu, intre timp, mi-am facut un blog, in care nu am scris inca ce tare mi-a fost dor de tine, dar stai c-o fac acum - si ma gandeam ce bine ti-ar sade si tie sa-ti faci unul, ca sa scrii in el din cand in cand, ca sa mai stie omul (adica eu, cel putin) cu ce ganduri te mai lupti, cu ce ganduri te mai legeni...
Blogu' meu e la:
http://notevio.blogspot.com/
si te pup tare si-ti urez o zi extraordinara si o saptamana iesita si ea din comun de buna ce o sa fie! Am zis!
cu drag,
vio

Aseara, a venit si Grecu cu noi, la alergat. Doru a avut cu el o lanterna, ceea ce a fost bine, ca e un intuneric... Noroc ca drumul acela e foarte bun!
...din cauza asta, visul din noaptea asta: ca intr-o seara, ies pe drumul (eu am sa-l numesc altfel, caci nu-mi place "le beau vélo de Ravel"; am sa-i spun "drumul din spatele caselor din fata", sau, mai scurt, "drumul din spate") din spate si - ce sa vezi? o feerie! De-o parte si de alta a drumului, lumanarici mici, aprinse, clipocind. Foarte frumos!
Aseara, premiera: mi-am cusut petice la subrat, la un tricou de care mi-e mie foarte drag si pe care il cam port.
Altceva? La munca, ieri, dupa o reuniune de 4 ore cu colega mea cea noua, Rocio, mi-am pierdut rabdarea, pe cand ea se impotrivea intr-un amanunt si iarasi i-am spus: "Ah, j'en ai marre! je ne supporte plus cette discussion, il faut qu'on reprenne demain!!!" Nu atat pentru continut imi pare rau, cat pt cele trei semne de exclamare, care chiar daca nu s-au simtit foarte deslusit in vocea mea, sagetau cu siguranta din ochi. Ca sa-mi spal pacatele, caci nu vreau s-o fac sa se simta prost, am invitat-o maine la o pizza. Ne vom amuza... daca nu vorbim despre munca.

Am avut WE lung, am stat si luni acasa, in contul lui 11/11, adica ziua Armistitiului din primul razboi mondial, care aici se sarbatoreste. Ce am facut zilele astea? Nu mai stiu, zau. Ceea ce mi-a ramas in minte sunt momentele in care alergam pe drumul din spatele casei, o minune de nu stiu cati km de drum inaltat si pietruit, care chiar si cand ploua mult si/sau tare, nu se noroieste. Are mesteceni si alti copaci si tufisuri inalte, de o parte si de alta si e special facut pt pietoni, biciclisti, calareti, ci NU pt masini. Am reusit sa fug in fiecare zi cate o juma de ora incheiata. Mi-ar place sa o pot face in fiecare zi. Chiar mi-ar place, ca e foarte fain drumul, cu toate fosnetele lui, cu vuietul autostrazii pe care o intersecteaza de 2 ori (o data pe deasupra si o data pe dedesubt), vuietul asta parca ar fi o cascada.
Citesc o carte faina, de Erik Orsenna, n-am mai citit nimic de omul asta. E o carte autobiografica, ce fain e scrisa! Jumate vis, jumate realitate. Dar oare realitatea e reala?

Azi am alergat impreuna cu Doru, seara, pe intuneric. Nu mai alerg cu el, pt ca trebuie sa dublez efortul: el nu pare sa prea aiba chef. Mie nu-mi trebuie mult ca sa renunt. Nu-mi place sa fac nici gimnastica, nici jogging. Mie imi place asta abia in clipa in care termin... :-)

Azi am alergat singura, cu muzica in urechi. Excelent!