Draga Toni,

Ce bine imi pare ca tu esti pe acolo, parca pe metereze! Sa ramai la fel de prezent si iute - 100 de ani! Impreuna cu cine ti-e tie mai drag!
Noi suntem bine, multumim. Cred ca, in sfarsit, am gasit o solutie la lipsa mea de chef de a scrie: scriu "la pereti". Adica scriu pe un blog, unde am scapat de ideea ca cineva, in partea "cealalta" asteapta sa-i scriu despre noi (chestie care ma inhiba, ma inhiba, ma inhiba...!), ca asteapta sa-i scriu cat mai repede si chestii din astea legate de obligatii. Am reusit sa indeplinesc cu succes obligatia de a scrie, multa vreme, ani de zile, mi se spunea "scriitorul - de ce la masculin?! - familiei". Dar, asa cum cred ca ti-am mai spus, de cand a murit mama, nu mai pot. Si daca ai stii ce rau imi pare ca nu am reusit sa mai fiu scriitorul asiduu al familiei inca 4 ani, ca sa continui sa-i scriu deseori lui tata Nicu (tatal lui Doru), care a murit, si ce rau imi pare!, in octombrie trecut. El era singurul caruia ii mai scriam pe indelete despre noi, dar, totusi, nu destul de des.
In sfarsit, asta sunt si n-am ce-i face - alta mama nu mai face, cum ar spune mama.
Uite adresa de la blog:
http://notevio.blogspot.com/
Precis ca ma vei gasi acolo mai des decat aici.
:-)

Te pup si-ti urez multa sanatate si voie buna. Si tot asa si Ioanei, ca sa va bucurati cat mai bine unul de celalalt.
Cu drag,
vio

Ce mai faci, mai Sandicut?

Ce mai faci, mai Sandicut?
Eu am mai trecut pe situl tau, sa vad daca trimiti semne de viata. Spune-i, te rog lui Michi multumesc pt cadou - mi-a zis Nineta ca are ceva pt mine, din partea lui Michi, dar noi nu ne putem vedea inainte de Craciun, asa incat nici nu stiu ce este.
Noi suntem bine si sanatosi. Ceva mai multe detalii si altele, poti gasi pe blogul meu:
http://notevio.blogspot.com/
Te pup si te las cu bine, sper. Zii si tu daca esti bine sau nu.
vio, cu drag
pupici

Sol s-a reangajat la Quick. Aseara, era foarte fericit pt asta. Si eu, pt el. Entuziasmul pt invatat i-a scazut din nou. Si nu m-as mira sa nu se mai apuce niciodata de invatat. Dar eu zic ca ceea ce conteaza cu adevarat este sa fie bine in pielea lui, sa munceasca ceva ca sa castige niste bani si sa fie cinstit. Toate trei chestiile enumerate sunt la fel de importante, iar una sau chiar doua fara a treia - nu sunt bune, cred eu. Sper ca si Doru sa reuseasca sa iasa din schema lui de gandire "Sol-trebuie-sa-studieze-ca-altfel-nu-poate-fi-fericit-in-viata". Asa, cu mintea, e de acord cu mine, dar cu sufletul - nu inca. Aseara m-a intrebat: "cum faci tu de esti asa de linistita in privinta lui?" si i-am explicat chestia de mai sus.

Sarbatori cu mult mai interesante

Ah, ce plictiseala: se apropie sarbatorile de iarna. Nu de la cadouri mi se trage - imi place in continuare sa le fac, asta da. In schimb, gandul ca din nou ne intalnim, intre prieteni (si asta imi place in continuare sa fac, da), ca sa mancam DIN NOU - ei bine, asta ma plictiseste asa de tare...! Oare de ce continuam sa sarbatorim toate alea mancand? Ca acum o suta de ani, sau acum chiar si doar 50 de ani, era normal sa faci intre prieteni - si rar - ceea ce nu puteai face in fiecare zi - adica sa mananci bine - asta inteleg. Dar acum, cand mancam si bem mai mult decat bine in fiecare zi - care mai e rostul intalnirilor acestora gastronomice? In loc sa ne gadilam in mod placut stomacul (in ceea ce ma priveste, e o adevarata zgandareala), deci simtul gustativ si olfactiv, de ce nu suntem in stare sa gasim alte placeri in grup, alte placeri - adresate altor simturi. Sau - in sfarsit - unor functii intelectuale. Ca stomacul l-am umplut.
Ce mi-ar place mie?... ma gandesc., stai...
(in primul rand, sa nu uit sa-i propun Ninetei sa refacem "figura" cu hot-dogii, la Gare du Midi, de Craciun. Aia a fost o chestie extra!)
- sa ne jucam jocul cu cele 10 obiecte, in ordinea importantei lor, pe luna (las' ca-l scriu mai incolo)
- sa facem o pictura imensa, cu totii; o pictura care sa fie intinsa pe jos
- sa ne administram niste sedinte copioase de masaje, cu ajutorul unor masseuri specializati
- karaoké pe bune
- in loc sa aruncam banii pe mancare si bautura, sa ne oferim cadouri adevarate si scumpe
- sa invitam in mijlocul nostru un necunoscut si o necunoscuta - indiferent de unde veniti
Cred ca daca si prietenii nostri ar vrea sa schimbe mancarea si bautura pe altceva, am reusi sa ne oferim sarbatori cu mult mai interesante decat ceea ce ne oferim de atata vreme...

De ce mi s-o fi facut asa frica, dimineata asta? E 6. Afara, bate vantul. Am iesit in curte, sa vad cat de frig este. Cerul e maro. Am avut senzatia ca ma aflu pe fundul unei gropi imense.
Ma duc sa ma spal si sa ma pregatesc de drum si de munca.

Draga mea Magda, asa de draga,
Buna seara! Sper ca seara asta sa-ti fie mai buna decat cea de ieri! Ce porcarie trebuie sa fii fost cea de ieri! Imi pare rau tare pt Claudia!. Imi pare rau de toti cei ce se simt neputinciosi in fata prostiei si a rautatii. Ah, cand ma gandesc cat de mica e inteligenta in fata prostiei! Iarta-ma daca iti par pretentioasa, dar am sa-ti spun ca de ACEEA ma bucur cand tu si Remus si altii ca voi va ambalati pt cate o cauza aparent pierduta si cand REUSITI sa rasturnati roata in directia in care cred si eu ca trebuie ea rasturnata... Doar ca eu nu mai sper destul ca poate fi rasturnata. Si ce bine imi pare si ce tare imi galgaie bucuria in gat cand imi spui ca "ba da, se poate si uite ce bine am facut!"
Ca veni vorba despre Remus: ma gandeam ca-mi pare atat de evident ce spune el, in legatura cu prezenta icoanelor si altor insemne religioase in scoli (sunt ele numai in scoli, sau sunt si in alte locuri publice?), incat oare cum e cu putinta ca "partea adversa" sa nu pice la pace? Ei bine, cred ca nu pica la pace tocmai pt ca ea nu opereaza cu bun simt si ea nu a facut o greseala impanzind scolile cu chestiile astea. Ci e vorba despre o intentie perfect deliberata, poate de prozelitism? - de unde si inversunarea cu care se opun indreptarii situatiei. Sau hai sa nu spunem "indreptarii", ci "echilibrarii" - ceea ce, la urma urmei tot acolo bate.
Cu amorteala mea s-a rezolvat, cred, cel putin deocamdata. Mi se tragea de la... n-ai sa crezi! de la alergat. Eu am oaresce probleme de circulatie venoasa, pe care se pare ca le-am accentuat cu joggingul in care ma lansasem cu atata bucurie. Bucurie?! Pai da, pt ca faceam efort, miscare si cheltuire de calorii supranumerare mai multe, intr-un timp mai mic. Pt asta ma bucuram. Dar n-a fost sa fie. Am intrerupt joggingul, am reluat bicicleta de apartament si abdomenele si gata, mi-au trecut amortelile.
Am sa te pup si am sa-ti urez o seara ffff faina - in care sper sa compensezi uratenia serii de ieri!
Ah, La Multi Ani cu multa sanatate bunicutzei tale!
vio, cu tot dragul
PS: saru' mana pt tarta, mmm..., nepretuita ce esti!

In sfarsit, o poza de pe drumul din spate

Drumul din spate...le caselor din fata casei noastre