vendredi 20 octobre 2006

2006/10: Creta


Ar mai fi de adaugat 2 observatii:
1) - Felul generos in care cretanii folosesc soselele rapide: cum nu au cate doua benzi pentru dus si doua pentru intors, dar cum au - in schimb - o banda pentru opriri de urgenta, atunci cand dai semne ca ai vrea sa depasesti pe careva, acest "careva" se duce singurel sa ruleze pe banda de urgenta, pentru ca tu sa-l poti depasi! Intre cele doua sensuri este o linie (deseori dubla) continua, dar necesitatile de deplasare fac ca nu se prea tine cont de ea. Ba mai mult! Daca tu ai de depasit un camion si calci zdravan pe banda neintrerupta dintre cele doua sensuri si iti vine din fata un al treilea personaj, acesta se va pune si el, macar pe jumatate, pe banda lui de urgenta!!! Totul petrecandu-se intr-o disciplina n e s c r i s a dar perfect respectata de toata lumea! Chapeau bas! Très bas!

2) - Numerele de la masini: incep cu 3 litere, continua cu 4 cifre. TOATE literele sunt perfect inteligibile de catre toti ceilalti utilizatori ai altor alfabete decat cel grecesc. Nu gasesti un "pi", nu gasesti un "sigma", nu gasesti un "omega"... Bine, au trebuit sa se plieze regulilor de armonizare europeene; dar imi place sa cred ca au facut-o cu gratie.

In afara de toate acestea, as vrea sa adaug poza pe care am facut-o in cinstea si in amintirea lui tata Nicu (eu ii spuneam "tata" si el intelegea despre ce era vorba, chiar daca uneori chiar vorbeam despre tatal meu, pe care el il cunoscuse; stiam noi cum devine treaba; alelei! ce rau imi pare ca a murit si el!)

Je? Je...

Aujourd'hui, j'ai eu congé.

Demain, je pars en vacances, avec mon grand petit ami, en Grèce, Crète.

Les jours passés, il y a eu une grande tempête, là-bas.

J'ai pris grand plaisir, aujourd'hui, à faire des courses, à vélo, calmement.

Je bois un jus de pommes excellent!

Je, je, je...

Je m'en vais préparer mes bagages: la croix et la bannière. Chaque fois je les prépare plusieurs fois: trop lourd, trop plein. Et puis, en vacances, je n'ai jamais les vêtements qu'il fallait... Conclusion, je fais mal mes bagages.

Toujours je...

samedi 14 octobre 2006

Ce Monde

On écrit énormément ! On publie énormément ! Blog, photoblog…

On s’exprime. Mais à quoi cela sert de s’exprimer ? C’est comme pour se regarder dans un miroir. On se regarde dans le miroir et l’on se sent content. On le serait moins si le miroir été cassé ou si, à la place du miroir il y avait un verre ordinaire ou carrément un trou…

Cela semble évident, et pourtant, souvent ce qu’on croit être un miroir n’est qu’un trou. De l’autre côté ce n’est pas mon image, mais quelqu’un d’autre qui me prenait pour… un miroir, lui aussi…

Et voilà pour quoi, si vous écoutiez attentivement un « dialogue » dans un lieu publique, vous constaterez que dans la plupart des cas, chaque « réplique » commence par « je ». On s’en fout de ce que l’autre dit. On attend (im)patiemment que son tour soit (re)venu pour placer encore et encore quelque chose lié à sa propre personne, sa propre famille, son propre jardin, son propre…

samedi 7 octobre 2006

"Les sirènes de Bagdad", de Yasmina Khadra

Je lis le livre "Les sirènes de Bagdad", de Yasmina Khadra.
Si vous ne connaissez pas cet auteur, détrompez-vous: il s'agit d'un homme. Très bon conteur. Sans fioritures.
Pour moi, c'est le premier livre de cet auteur.
Bouleversant.
L'idée la plus prégnante: les envahisseurs modernes peuvent toujours rêver d'une permission, d'une pause, d'une récréation - de temps en temps. Ils peuvent aller, une fois tous les "n" mois à la maison. Et même s'ils ne peuvent pas y aller aussi souvent qu'ils le voudraient, ils reçoivent - en temps réel - des nouvelles de chez eux. Et ils en peuvent aussi donner de leurs nouvelles. Ils ont très clairement la perception des mondes parallèles dans lesquels ils vivent presque simultanément: un monde - chez eux à la maison; l'autre monde - chez les autres, dans leurs maisons à eux...
...tandis que les envahis modernes sont pareils à ceux d'il y a 100 ans, 1000 ans et depuis toujours: quand ils restent en vie, ils sont mutilés de tous les côtés, s a n s la moindre possibilité de s'échapper.
C'est ça: dans la guerre, et les envahisseurs et les envahis souffrent des mutilations (dans le corps et/ou dans l'âme), mais les envahisseurs modernes peuvent partir de temps en temps. Pour eux ce n'est "que" un cauchemar. Dont ils se réveillent, parfois.
Pour les envahis ce n'est pas un horrible rêve: c'est leur vie qui leur arrive. Et ils n'en ont aucun refuge. Même pas dans les rêves, puisque les rêves aussi tournent au cauchemar.

dimanche 13 août 2006

La intrebarea lui Sandu daca suntem la curent cu nenorocirile din Liban

A fost ffff misto la mare! Saptamana trecuta, am fost cu Doru si Nineta. Ieri am fost cu Doru. Am o gramada de poze.

La intrebarea lui Sandu daca suntem la curent cu nenorocirile din Liban:
Ne intereseaza, sigur, nenorocirile din Liban, ca si cele din Palestina, ca si cele din Cecenia, ca si cele... Dar toate "interesele" de genul asta sunt impregante cu o senzatie de neputinta ingrozitor de tenace. Din care cauza, eu mai mult, Doru mai putin, cautam sa nu ne mai lasam ambalati afectiv intr-o istorie - fie ea si a lumii intregi - in care sa nu avem nici un cuvant de spus. Plus ca a devenit acuta constiinta faptului ca oricum nu avem acces la totalitatea informatiilor. Mie mi s-a pus pata rau de tot, si vad ca mi-a ramas, de cand cu invazia Irakului, in 2003. De fapt, aceeasi pata mi s-a pus in Romania, in vara lui '90, cu ocazia minerilor si a urmarilor lor. Apoi, mi s-a mai pus pata in '97-'98, cand cu Dutroux si autoritatile belgiene, apoi, asa cum spuneam, in 2003... Din cand in cand, ma dezgust maxim. Apoi, am nevoie de ceva ani ca sa ma mai las inflamata de vreo cauza pe care tot n-o pot influenta... Intelegi? Pe de alta parte, ma gandesc ca viata noastra e asa de scurta si ea se tot scurteaza, si cred ca meritam sa dam mai multa atentie propriei noastre povesti: o plimbare la mare, vazut, mirosit, mancat clatite la marginea marii, sau branza si rosii, in masina, "ai grija sa nu patezi scaunul", o plimbare cu bicicletele, pe marginea canalului Bruxelles...

dimanche 25 juin 2006

25 Jun 2006

Sa mai povestesc un pic, despre Sol: aseara, pe la 12 ne-am culcat nitel, cu gandul ca ne trezim la 2 fara un sfert, ca sa avem vreme sa ajungem la Anvers la 3. Initial, Sol era programat de la 3 la 4 dimineata, sa mixeze intr-o discoteca. La 12:15 primesc SMS de la Sol cum ca e o schimbare in program, ca va mixa de la 4:30 la 6.
Bine. Ne trezim noi cu nisipul in ochi, la 3, ne certam putin ca de ce te-ai sculat asa tarziu, ba tu!, ba tu!, nu mai mergem nicaieri!, hai mai! e pacat!, nu mergem dom-ne ca nu inteleg nimic din itinerariul asta (noi n-am fost niciodata acolo; aveam doar adresa, dupa care am scos eu itinerariu, de pe mappy.com), ei, daca chiar nu mai vrei sa mergem... Pana la urma am plecat. Am ajuns acolo pe la 5:15, se crapa de ziua. La intrare, se auzea muzica din asta cum le place lor, "duf-duf-duf". Doi tipi pazeau intrarea. Dam sa intram, nu, stati asa, doamna nu poate sa intre ca sala e inchiriata pt o petrecere de "gay" (stii, sinonimul bland pt homosexuali). Domnul poate sa intre? Sigur, intrarea e libera. Du-te tu, Doru, eu te astept in masina.
:-) Se intoarce Doru dupa 5 minute. Sol nu e acolo. Frumos aranjat inauntru. Tipii sunt dezbracati pana la brau, danseaza pe mese. E un DJ, dar nu e Sol. Poate era la toaleta, stiu eu? Mai intra o data. Bine, mai intru si beau o bere la 5:30 dimineata. Intra. Eu fac ceva poze prin preajma. LA urma urmei, de ce sa nu mixeze Sol muzica si pt gay? Ce, ei nu sunt oameni? Se intoarce Doru. Nu e si gata. Nu pot sa stau acolo, ca nu-mi prieste. Eu am venit sa-l vad pe Sol.
Plecam. Eram ingrijorati pt Sol, care nu raspunsese la mai multe apeluri pe care i le trimisesem intre 3 si 5:30. Tocmai incepusem sa facem un scenariu-catastrofa, cand, ce sa vezi? suna mobilul meu: Sol! Pai bine mai, care-i chestia? UNDE esti? A, pai sa vedeti ca eu m-am dus acolo la 4, ca sa incep la 4:30, cum era vorba, dar mie nu mi-a spus nimeni ca e un "gay party" si nu mi-a placut, asa ca am plecat. M-am intors la Nivelles (deplasarile astea lungi le face cu un prieten de-al lui, Api, care are masina), la Api. Mda, bine ca esti intreg! Dar puteai sa ne spui si noua! De fapt, pur si simplu a uitat de noi. Nu prea inteleg cum vine chestia asta, dat fiind ca noi urma sa facem o chestie iesita din comun, sa ne sculam cu noaptea in cap, sa traversam juma de Belgie, ca sa-l vedem pe el si pe efectul pe care il produce el... samd. Adica, ne avertizeaza ca s-a schimbat programul - asta e bine. Dar, la urma, nu ne mai avertizeaza ca nu va mai fi nimic interesant pt noi. Ce pot intelege decat ca a uitat ca mai eram si noi pe undeva pe la coada ecuatiei.
Dar, asa cum i-am spus si lui, bine ca e intreg, ca nu a patit nimic.
Reveniti acasa, ne-am zvarlit in pat si am dormit dusi pana la 11. Ne-am trezit si am inceput sa ne pregatim de musafiri. Doru a facut curatenie. Eu am pregatit de mancare (salata de telina cu mar si usturoi, spaghete si tarta cu visine si ananas). Au venit la noi bornemiotii, Elena si Marc si inca niste prieteni de la Bornem: Cristi si Maria.
...dupa ce au plecat, iar m-am culcat. M-am smuls cu greu din pat la 8. Am facut un tur mare cu Doru. NU AM MUNCIT DELOC pt servici si nici nu o voi mai face de aici incolo. Trebuia s-o fac vineri seara. Gata, asta e. Trebuie sa ma concentrez maxim la munca si sa muncesc acolo, ca acasa nu se stie niciodata.
Sol, nici pana la ora asta nu s-a intors acasa. Chestia e ca, de cand s-a incalzit vremea pe aici, e mult prea cald ca sa mai poata sta in pod, sa-si faca chestiile lui de mixaj. De aceea, se duce pe la vreun prieten sau altul, cu echipamentul de mixaj. Si, cand se duce asa, il uita Dumnezeu pe acolo. Tot ce speram noi este sa nu faca prostii prea mari. Dar nu face, mai, ca e baiat bun! In rest, sigur, distractie placuta!
Doru e la TV, la comentarii despre meciul pe care tocmai l-a vazut, intre Portugalia si Olanda.
A! A venit Sol.

mardi 13 juin 2006

Noi suntem bine sanatosi si foarte caldurosi, ca ne incalzeste soarele toata ziua, de aproape ca nu ne mai trebuie! Eu am noroc la munca la mine, ca, fiind vorba de medicamente, trebuie aer conditionat. Dar la munci la Doru si la Sol... e ca in oala cu ciorba! E vorba sa se mai racoreasca maine. Sper! Din cauza caldurii, nu mi-am mai luat nici aparatul foto cu mine, ca nu mai aveam putere sa-l car (stii, face vreo 700 de grame, ca popa!)...
La munca, colegul nostru cel nou (care e la noi de 1 an si jumatate totusi; iar eu tot "colegul cel nou" il numesc) va pleca de la noi. Vineri e ultima lui zi la noi. S-a razvratit. A refuzat sa se obisnuiasca cu inertia. Dar a refuzat si sa mai lupte impotriva neregulilor. I-am spus asa:
- Daca in locul tau era fiul meu, i-as fi spus sa plece. E multa pierdere de vreme in pionieratul asta al nostru, aici. Dar, daca as fi fost eu in locul tau, as fi ramas.
Joi, ca sa ne luam ramas bun de la el intr-un mod gastronomic, vom merge cu totii la restaurant, adica cei de la Asigurarea Calitatii.
Cu incepere din luna iulie, vom avea o noua colega, in locul lui Pierre-Marie. E spaniola. Carmen tot spaniola e. Sunt foarte curioasa sa vad cum este.
Mai avem un coleg nou, la alt servici, un tip foarte tare! Are 27 de ani, subtirel, blondut, cu un motz ca Tintin (stii, din benzile desenate), zici ca-i un puisor iesit din gaoace. Iar postul pe care e angajat e unul in care va trebui sa se bata aprig! Din fericire, am impresia ca nu e chiar un puisor. Seful meu confirma. Sa vedem. Il cheama Christophe.
Am enorm de mult de munca, la servici. Oh, cred ca te-ai plictisit ca de mere padurete sa ma tot auzi spunand asta. Totusi, sa stii ca am mai multe de facut decat de obicei, dat fiind faptul ca trebuie sa termin 2 chestii uriase si vreo 3 mai mici pana pe 7 iulie.
Cu alergia, daca iau medicamente, o duc bine.
Citesc in acelasi timp "Ciuma", de Camus si o carticica editata de National Geographic, despre cum sa faci portrete si poze cu personaje, in general. Ce am aflat deja?
1) daca vrei sa se vada bine valul de lumina ce patrunde printr-o fereastra, intr-o casa, sa-l pui in evidenta ridicand praful, sau facand un pic de fum (e o smecherie, da, dar ce frumos e in pod, intr-o zi de vara, cand patrunde cate o raza mica de soare, pe care o vezi clar strabatand aerul pana la podea, doar pentru ca, podul nefiind umblat demult, a acumulat praf, pe care l-ai ridicat deplasandu-te) - totusi, nu stiu daca ma voi ocupa vreodata de smecherii din astea.
2) trebuie neaparat sa gasesc pe cineva care sa vrea sa-mi pozeze, ca sa pot sa testez diferite configuratii, de-ale aparatului, in acelasi conditii exterioare.